YOYO invită la festivalul muzical – STEREYO!
4 iunie, 20.00, incinta Manejului din capitală i-a adunat pe cei mai activi reprezentanţi ai generaţiei YOYO la un festival-show inedit, în premieră pentru Moldova, cu participarea a trei trupe foarte în vogă: The Pinker Tones (Spania), Client (Marea Britanie) şi Digitalism (Germania).
Brandul YOYO a fost lansat de către compania MOLDCELL relativ recent, reuşind în scurt timp să devină popular, în special în rândul utilizatorilor de telefonie mobilă tineri, activi şi curioşi. Anume lansarea pachetului preplătit YOYO a contribuit la creşterea considerabilă a indicilor financiari ai companiei pentru primul trimestru al anului curent – conform datelor ANRCETI din 28 mai 2008 MOLDCELL este operatorul care a conectat cei mai mulţi utilizatori de la începutul anului – 103,9 mii, iar conectările lunare ale companiei au crescut în mediu cu 110%.
În ce constă secretul succesului YOYO? Pe lângă nişte condiţii foarte accesibile şi avantajoase ale pachetului – utilizatorii pot comunica absolut gratuit cu cinci prieteni aleşi, pentru prima dată a fost creată o adevarată comunitate a “aliaţilor mobili” - LAB*400#, membrii cărora primesc bilete gratuite la cinema, concerte, sunt invitaţi să participle în diverse promoţii. YOYO foarte usor ne-a câştigat simpatia, datorita stilului nestandard şi original folosit în comunicare şi publicitate. Datorita acestui brand, pe piaţa din Moldova a păşit aşa–numita “publicitate virală” – care impune în mod indirect cititorul/spectatorul să împărtăşească informaţia cu prietenii. Publicitatea virală YOYO a devenit deja una foarte eficientă pe Internet, unde utilizatorii pot expedia cu uşurinţă link-urile spoturilor dedicate festivalului STEREYO prietenilor săi din bloguri sau din reţelele sociale populare.
YOYO deschide vara cu un proiect inedit - STEREYO!
La 4 iunie, 16:30, în restaurantul „XO Gallery” din hotelul Leogrand a avut loc un briefing cu participarea celor trei trupe din cadrul proiectului STEREYO. Reprezentanţii MOLDCELL au comunicat jurnaliştilor despre cum a venit ideea de a lansa un astfel de proiect şi au prezentat oaspeţii străini. Şeful echipei Comunicări şi strategie Marketing, Ecaterina Panova, a mentionat următoarele:
„Pentru prima dată în Moldova pe aceeaşi scenă – monştrii muzicii electronice, idolii generaţiei cu propriile concepţii, idealuri, cu propria viaţă! Muzica lor nu e ceea ce place mamelor, nici ceea ce include vecinul dis-de-dimineaţă. Nu veţi auzi de ei în presa de scandal, nici în cadrul talk-show-urilor plictisitoare. Videoclipurile lor nu le veţi vedea la posturile centrale TV, însă ei sunt bine-cunoscuţi pentru miloanele de ale căror părere nu prea ţin cont cei maturi. Ei sunt muzicienii care produc adevărata muzică pentru adevărata generaţie YOYO. Generaţia YOYO – cei cu vârsta între 13 ani până unde vă duce imaginaţia. Ei sunt cei care vor să acţioneze fără şovăială, să vadă noul şi să nu regrete trecutul! Proiectul STEREYO – cadou celor care privesc drept înainte, care trăiesc cu ziua de astăzi şi care sunt străini de clişee şi stereotipuri. Are you YOYO? Then come to the party!” – Esti un YOYO? Atiunci te asteptam la petrecere!”)
Nota informativa despre formaţii:
The Pinker Tones (Barcelona, Spania). Anul constituirii: 2001. Componenţă: Mister Furia şi Professor Manso. Stilul muzical: pop, dance, indie şi lounge music. Piesele The Pinker Tones au fost înalt apreciate de media influente, precum „Rolling Stone”, „FHM” şi „Washington Post”, iar albumele lor au ajuns în topurile alternative din SUA şi au devenit cele mai solicitate în iTunes. The Pinker Tones susţin turnee mondiale – de la Londra la Tokyo, Johanesburg şi New York, bucurându-se de un succes enorm peste tot.
Citat din The Pinker Tones: „E prea multă muzică tristă... Iar spaniolii nu sunt genul depresiv de oameni. E şi normal că muzica noastră va suferi schimbări cu timpul, însă orice s-ar întâmpla, ea va rămâne la fel de optimistă şi plină de viaţă. Pentru că nu este nimic mai vesel decât mulţimea ce cântă şi dansează la concertele noastre.”
Client (Anglia). Anul formării: 2003. Componenţa de bază: Client A şi Client B (Sarah Blackwood şi Kate Holmes). Stilul muzical: synthpop. Client – proiectul membrului Depeche Mode, Andy Fletcher. Albumul „City” a intrat în topul celor 5 cele mai bune albume ale anului 2004. Client au fost de nenumărate ori headlineri ai festivalurilor mari şi ai VIP evenimentelor de tip închis.
Citat din Client: „Dorim ca atenţia în cadrul formaţiei noastre să fie concentrată pe muzică, şi nu pe personalităţile noastre”.
Digitalism (Hamburg, Germania). Anul formării: 2004. Componenţă: Jens "Jence" Moelle şi Ismail "Isi" Tufekci. Stil muzical: electronic, dance punk, indie-electro. În prezent, bagajul muzical al formaţiei constă din 7 single-uri şi un album „Idealism”. Digitalism au devenit cu adevărat vestiţi atunci când una din piesele lor a fost inclusă în compilaţia săptămânalului New Musical Express. În prezent, Digitalism e unul dinte cele mai de succes proiecte ale scenei europene.
Citat din Digitalism: „Noi creăm structuri muzicale îmbibate cu atmosferă. Dorim să evadăm din tot ce e pământesc în ceva nou”.