Moldcell este dublu laureat „Marca Comercială a Anului 2012”
Compania Moldcell a obţinut două premii importante în cadrul concursului „Marca Comercială a Anului 2012”. În cadrul ceremoniei de premiere a laureaţilor, desfăşurată joi, 31 ianuarie, Moldcell a obţinut trofeul „Mercuriul de Aur” la nominalizarea „Responsabilă Social” şi medalia de aur pentru marca comercială Internet ca lumea, la nominalizarea „Debutul Anului”.
Directorul general Moldcell a afirmat că este mândru să primească această distincţie şi dedică acest premiu tuturor angajaților și clienților Moldcell pentru încrederea și loialitatea lor.
„Moldcell schimbă în bine viețile a peste 1 milion de oameni la nivel național în fiecare zi. Clienții noștri se bucură de viteză, calitate și mobilitate cu cel mai rapid Internet. Rețeaua Moldcell este accesibilă și sigură, iar personalul nostru lucrează 24 de ore din 24 pentru a oferi clienților noștri servicii de clasă mondială. Suntem și vom continua să fim operatorul numărul unu pentru cei care așteaptă servicii de calitate”, a declarat Barkin Secen.
De menţionat că Moldcell a obţinut opt ani consecutiv premii importante în cadrul concursului „Marca Comercială a Anului”. La această ediţia jubiliară, au participat 82 de întreprinderi din R. Moldova care au prezentat 97 de proiecte.
Concursul „Marca Comercială a Anului 2012”, a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie în comun cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Scopul concursului este promovarea practicilor de succes în domeniul marketingului şi brandingului la nivel naţional.