Eveniment special - pentru cei mai importanţi oameni din lume
Cine mişcă întreaga lume înainte şi ne face viaţa zi de zi mai interesantă şi mai frumoasă? Sunt cei mai MICI, dar cei mai IMPORTANŢI oameni în orice ţară de pe întregul glob pământesc, speranţa şi mândria părinţilor din toată lumea - COPIII.
Pentru că ne reprezintă viitorul şi merită toată atenţia noastră, pe 4 octombrie, organizaţia FasTracKids International Ltd., cu sprijinul companiei Moldcell, a susţinut evenimentul anual, organizat concomitent în zeci de ţări din toată lumea (la 17:00 - ora Moldovei), pentru promovarea educaţiei copiilor de vârstă preşcolară.
Şi deoarece evenimentul a reprezentat o adevărată sărbătoare pentru copii, acesta a presupus o activitate didactică, dar cea mai iubită de toţi copiii – citirea poveştilor.
Astfel, mii de copii, în diferite colţuri ale lumii, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, au ascultat aceeaşi poveste – „Fetiţa-buburuză şi echipa de gândaci” de David Soman și Jacky Davis. În Chişinău, zeci de părinţi şi până la 300 copii s-au adunat în Centrul Comercial Shopping MallDOVA şi au ascultat această poveste în limbile română, rusă şi engleză, citită de un trainer FasTracKids International Ltd.
În afară de acest moment educativ, organizat pentru prima dată în Moldova, copiii au avut parte şi de muuultă distracţie, alături de:
- celebrul „tată” al lui Guguţă – Spiridon Vangheli şi
- Mobi care a venit cu cadouri pentru fiecare „mic invitat” al evenimentului.
Seara de 4 octombrie a fost una memorabilă nu doar pentru copiii, care şi-au adus contribuţia la stabilirea unui record mondial, ci şi pentru toţi maturii care au vizitat Shopping Moldova, deoarece fiecare s-a întors, măcar pe câteva clipe, în frumoasa lume a copilăriei.